Gică Contra: Isteria blogurilor proaste

Ia uitati ce am gasit in “Atac“

“De câţiva ani bântuie prin media o epidemie mai rea ca gripa aviară, sau ca boala vacii nebune. Toată lumea îşi face blog. Au, nu au ce spune, ce arăta, sau ce scrie, toţi se înghesuie să-şi facă blog şi să îşi expună cu mândrie pozele făcute cu jucărioarele pe covoraşul din sufragerie, cu prima bicicletă, poze de la prima beţie din liceu, şi multe alte „amintiri”, de care cei care le fac publice sunt mai mândri decât curcanul de globulele de sub guşă.

Nebunia blogurilor e un fel de pecingine, care ascunde sub masca de catifea ponosită un urlet imens. Într-o piaţă suprasaturată de informaţie, de opinii, multe dintre ele halucinante şi lipsite de consistenţă, blogul a devenit un fel de obsesie fundamentală a afirmării.

Printre personalităţile care au dat în boala blogurilor se numără oameni serioşi ca Adrian Năstase, vedete ca Andreea Marin sau Andreea Raicu, fotbalişti faimoşi, Simona Sensual şi o armată întreagă de oameni obişnuiţi, care scriu până le amorţesc degetele pe tastatură, în speranţa că cineva, din plictiseală, va nimeri din întâmplare pe acolo şi se va opri câteva secunde să admire coada pisicii cu care s-au pozat, carpeta de pe perete, sau ceasul de la mână.

Blogul a devenit nu numai o formă acută de alienare dar şi o imensă şi inutilă pierdere de timp. A devenit pentru mulţi un fel de clătită de carton care înlocuieşte zemoasa gogoaşă a realităţii, un surogat existenţial cronofag, care pune în locul unei existenţe reale, o existenţă virtuală găunoasă.

Pe blogul personal poţi fii cine vrea ganglionul tău. Napoleon, Dalai Lama, Krishna Murti sau Adrian Copilul Minune. Lipsa de comunicare reală, la terasă, la o bere, sau pe o bancă în parc a fost înlocuită de formula minune în care, stând cu ochii căscaţi la ecranul computerului, blogărul crede că este un mic Dumnezeu cu platfus, care poate răsturna lumi, poate influenţa decisiv expansiunea spre roşu a Universului, sau poate acumula notorietate. Nu neg, există şi bloguri interesante, cu lucruri fascinante, dar din păcate acestea sunt mai rare decât dinţii la muscă şi inteligenţa la găină.

Blogul făcut prost şi fără a ţine cont de nişte reguli clare ale comunicării este o capcană în care poţi cădea mai repede decât cade o monedă de cinci bani de pe bloc. Aviz amatorilor. Astăzi, Gică Contra vă urează să aveţi îngeraşi de fier forjat şi incisivi de minte.

P.S. Textul publicat în acest loc, sâmbătă este bun deşi e plin de locuri comune şi de banalităţi. Fac cuvenita precizare că el a fost iniţial publicat pe blogul lui Mihai Bendeac, care în afară de lăturile alea de texte din Mondenii mai are (foarte rar) şi umor.

Textul a fost luat de acolo şi după ce a circulat pe net a ajuns şi la mine în ogradă, trimis de nişte prieteni. Am crezut că e scris de un oarecare amator în ale scrisului şi publicându-l am vrut să-l încurajez, nu de o râmă cu veleităţi literare.

Dacă ştiam că viezurele năpârlit e autorul, nu-l publicam şi dacă şopârla aia opărită şi spelbă cu hormoni cât să umpli o ureche de greiere, care se dă de ceasul morţii cu tot felul de scenete răsuflate pe la Prima şi care dacă a făcut un film în viaţa lui crede că l-a prins pe Dumnezeu de ciorapi, ar fi fost mai atent, ar fi observat că textul avea nişte greşeli flagrante de exprimare, sintaxă şi ortografie pe care eu, „limbric patetic, un boşorog ratat şi libidinos” aşa cum mă vede piticania isterică şi fără erecţie mentală, le-am corectat. Oricum nu merită să-i fac publicitate, că şi aşa îi crapă venele de la gât de invidie.”

So … ce parere aveti … about?